
It's nice to know that you were there, thanks for acting like you cared and making me feel like I was the only one...
voi fi mereu cu zece minute în urmă, cu două octave mai jos decât satisfăcător, incoerentă, irecuperabilă, nerealistă şi nesăbuită. îţi voi irosi mereu timpul, îmi voi irosi mereu respiraţia, voi irosi mereu totul.
doar ţine-mă de mâini, priveşte-mă în ochi şi şopteşte: mi-a păsat. şi, îţi promit, voi fi plecată înainte să auzi ecoul.
pentru totdeauna a expirat înaintea laptelui.
cred în inspirat, nu în expirat. în vise, nu în somn. în trăit, nu în existat. cred în oase rupte de efort, amintiri, inimi şi orgoliu, până în clipa în care pleoapele mi se vor uni definitiv.
când nimic altceva nu funcţionează, dă foc amintirilor.
începând de mâine, în loc să mă întâlnesc cu tine, îmi voi coafa părul în valuri perfecte, astfel încât să port oceanul şi să mă înec înainte să te întâlnesc.
cred că ceea ce vreau să spun e că am nevoie de tine. cred că ceea ce ar trebui să ştii e că asta îmi dă fiori.
dar nu vezi? sunt orice altceva, dar nu răbdătoare. mă plictisesc aşteptându-te.
miroşi a praf de puşcă atunci când dormi, ca şi cum frumuseţea ta aparent inocentă mi-ar umple inima de gloanţe. am încercat mereu să mă feresc, dar corpul meu refuză să înţeleagă noţiunea de anti-glonţ.
toate citatele astea (cu exceptia primului, evident) au fost scrise initial de Madalina Grigorovici (eu) si, apoi, copiate pe diverse bloguri. as aprecia un copyright, daca nu stergi postarea. multumesc anticipat.
RăspundețiȘtergere